znuzna
Admin
 Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 826
|
|
Informatia este de pe aici ve-ti gasi toata documentatia necesara.
Cresterea Chinchilei CHINCHILA. PREZENTARE GENERALA Chinchila face parte din familia rozătoarelor. Ea este originarădin ţări cum ar fi Argentina, Bolivia, Chile. Este un animal acoperit cu blană trăind liberă pe vârfurile munţilor până la înălţimii de aproape de 3000 m. Chinchila s-a adaptat bine la diferenţe mari de temperatură, zi – noapte, umiditate mică, ceea ce face ca ea să reziste o mare perioadă de timp fără apă. Fiind rozătoare ea se hrăneşte cu ierburi, seminţe, rădăcini, tulpini, frunze ale unor arbuşti. Chinchila poate fi confundată cu veveriţa, deoarece are coada lungă, membrele din faţă scurte prevăzute cu 5 degete, iar cele din spate lungi prevăzute cu 4 degete. Membrele sunt folosite atât pentru deplasare cât şi pentru apucarea hranei. Chinchilele au greutăţi variabile în funcţie de vârstă şi de sex. Astfel masculii sunt mai uşori decât femelele ei având greutăţi între 250 – 500 grame. De asemenea atât temperatura corpului cât şi activitatea cardiacă şi respiratorie depind de vârsta animalului. Chinchila este valoroasă prin blana ei dar şi prin carne. Astfel cine se hotărăşte să crească chinchile, pe lângă blană, va avea un profit ce nu este de neglijat prin vânzarea cărnii cu care se hrănesc alte animale cu blană cu o importanţă deosebită la rândul lor. Chinchila este un animal nocturn care se hrăneşte numai cu nutreţuri. Ea se adaptează foarte uşor creşterii în captivitate nefiind deloc pretenţioasă. Ea este blândă şi cu ea se poate lucra foarte bine. Dacă este prinsă ea nu muşcă, nu zgârie, nu se zbate. Îi place să fie mângâiată, ţinută în braţe. IMPORTANT! În cazul în care este speriată, chinchila suferă un fenomen ciudat. Rezultatul acestei acţiuni îl constituie căderea părului şi împrăştie un miros puternic de migdale. De asemenea elimină un puternic miros de urină.
Din punct de vedere economic, acest lucru este negativ, deoarece blana se reface foarte greu (după câteva luni) şi poate sănu mai ajungă la calitatea dorită. De aceea trebuie să lucrăm prudent şi cu blândeţe cu ele. Chinchila se hrăneşte numai noaptea. Numele îi parvine de la indienii „chincha” pe care spaniolii i-au găsit în America de Sud, atunci când au ocupat-o în secolul al VI-lea. Firul de chinchilă este foarte subţire, de aproximativ de 200 ori mai subţire decât la om. El fiind foarte subţire şi foarte des blana nu face „cărări” atunci când trecem cu mâna prin ea. SPECII DE CHINCHILA Există trei specii de chinchila: chinchila laniger chinchila brevicaudata
chinchila rex Prima dintre ele ( chinchila laniger ) este cea mai des folosită în crescătorii. Seamănă cu veveriţa, are o greutate medie de 400 g şi o lungime a corpului de 28 – 30 cm. Urechile sunt lungi, acoperite de păr, are botul ascuţit şi capul mic. Lungimea părului este de 2,5 cm. Coada este lungă şi are păr mai gros şi mai lung. Culoarea este gri-deschis şi alb-murdar pe abdomen. Culoarea gri este dată de alternanţa culorilor pe traiectul firelor de păr. Chinchila brevicaudata este mai mare decât chinchila laniger lungimea fiind de 32 cm sau puţin mai mare. Are coada şi urechile mai mici. Blana este alb-gălbuie pe abdomen şi gri-albăstrui pe spate, rezultând din îmbinarea mai multor zone de culoare ce se găsesc în lungul firelor de păr
- gri-albăstrui la bază
- gri-gălbui la mijloc
- albăstrui închis la vârf
Chinchila rex este cea mai mare având lungimea corpului de 38 cm şi se aseamănă cu chinchila brevicaudata. BLANA Blana animalului este una valoroasă, costul ei putând ajunge până la 10000 euro. 1 cm2 de blană este foarte valoros. Blana poate atinge maturitatea la 8 – 9 luni. De regulă blana de chinchila atinge trei stadii:
- blana de pui care este rară iar firele cresc;
- blana tânără care apare după 5 luni de la naştere când lungimea firelor de păr este ajunsă la maturitate;
- blana matură în care firele au lungimea uniformă iar pielea animalului devine albă;
După această primă perioadă de maturitate firele pot cădea, iar pielea îşi schimbă culoarea de la albă spre albastru – deschis. În această situaţie blana a ajuns la supra – maturitate, după care începe un nou ciclu ce durează 4 luni. Blana la animal apare din perioada intrauterină, astfel că la naştere puiul are blană. Blana este formată din puf şi părul de direcţie. De regulă puful este în trei culori având de la vârf spre rădăcină următoarele nuanţe:
- albastră sau chiar neagră;
- albă sau albastru pal;
- albastră;
Apariţia altor culori la blană, în locul celor enunţate aratădefecte ale blănii, iar animalele ce le posedă nu se ţin pentru reproducere, ci se sacrifică. Corespunzător celor trei zone de culoare ale pufului avem trei zone de producere a lui:
- voalul;
- banda;
- subculoarea;
Puful chinchilei se dezvoltă pe părţile laterale ale corpului şi pe spate. Puful care se găseşte pe abdomen este în două culori şi anume la rădăcină albastru închis iar la vârf albă. Părul de direcţie este mai lung şi mai gros decât puful. Blana de chinchila este cu atât mai valoroasă cu cât sunt îndepliniţi anumiţi indici de calitate. Îi vom enumera mai jos pe cei mai importanţi şi implicaţiile lor asupra calităţii blănii de chinchila.
1. Dimensiunea blănii are importanţă asupra calităţii pentru valorificare. Dimensiunea optimă se atinge la maturitatea animalului. Sunt preferate pentru o blană de calitate acele exemplare ce au trunchiul cilindric şi nu fusiform cu umerii largi şi gâtul scurt şi gros.
2. Luciul blănii este dat de structura stratului solzos de secreţia glandelor sebacee. De regulă blana are un luciu mai pronunţat în perioada anotimpului rece, scăderea temperaturii având un efect benefic.
3. Textura blănii de chinchila este dată de starea firelor de păr. Acestea pot avea un aspect de blană fină, elastică, deasă.
IMPORTANT! Dacă la trecerea mâinii prin blană observăm un păr aspru uscat care nu posedă elasticitate şi are aspect de cânepă, avem de-a face cu o blană defectă iar apariţia unui astfel de exemplar în comunitatea de chinchile reprezintă un real pericol pentru comunitatea respectivă. Exemplarul trebuie scos din comunitate şi sacrificat iar deficienţele ce au dus la acest incident trebuie înlăturate.
4. Culoarea este un criteriu deosebit de important în stabilirea valorii comerciale a blănii de chinchila. Chinchilele standard pot avea culoarea da la o tentă pală până la aproape neagră. În general pot fi 5 nuanţe:
- închisă;
- mediu – închisă;
- medie;
- mediu – clară;
- clară; Astfel cele trei zone ale pufului pot avea culorile:
- subculoarea este de albastru închis. Se acceptă pentru comercializare şi subculoarea albastru deschis, apariţia culorii gri este considerată un defect iar animalul este supus sacrificării;
- banda trebuie să posede culoarea albă sau albastru – slab. Apariţia unei culori a blănii de galben sau maro este considerată un defect;
- voalul este considerat perfect când posedă culoarea albastrăsau negru lucios. Voalul trebuie să ocupe tot corpul cu excepţia abdomenului.
Dacă accidental voalul prezintă nuanţe roşcate acesta este considerat un defect iar exemplarul se sacrifică;
5. Elasticitatea blănii este dată de revenirea perilor la forma iniţială atunci când se trece cu mâna prin el. Firul de blanăelastic revine imediat la forma iniţială;
6. Fineţea reprezintă rezistenţa pe care o opune părul atunci când se trece cu mâna prin el în sens contrar de la vârf spre rădăcină. Aceasta mărime se măsoară în microni. În funcţie de aceasta, părul blănii de chinchila poate fi uşor aspru, foarte fin şi extrafin. Fineţea firului este cuprinsă între 2 - 6 microni, pentru puf şi de 10 – 16 microni pentru părul de direcţie;
7. Densitatea blănii nu se măsoară ci se determină la pipăit sau se apreciază din ochi. Dacă densitatea este mai mică blana este mai deschisă la culoare. Dacă se execută „suflarea” deasupra blănii şi cantitatea de piele vizibilă este mică, avem o blană cu densitate mare. Se poate trage concluzia următoare: calitatea unei blăni este cu atât mai bună cu cât animalul creşte, deoarece blana puietului sau a tineretului juvenil este de calitate inferioară. Calitatea diferă de la exemplar la exemplar. Din cauză că caracteristicile unui animal se transmit genetic sunt acceptate pentru înmulţire acele exemplare ce corespund scopului urmărit. De asemenea calitatea blănii diferă de anotimp, perioada iernii fiind propice pentru obţinerea blănurilor de calitate iar primăvara se obţine o blană cu potenţial mic de valorificare. Blana de chinchila poate conţine şi defecte. Acestea se pot evidenţia astfel:
- blană ciupită datorită cuştilor deteriorate, a agăţării blănii în bucăţi de sârmă, cuie;
- decolorarea blănii datorită expunerii la soare a chinchilei în cuşcă;
- muşcături pe blăniţă datorate încăierărilor cu ocazia montei;
- căderea părului datorită folosirii hranei cu carenţe alimentare sau sacrificarea şi depozitarea necorespunzătoare a blănii;
- împâslirea părului caracterizată prin încurcarea firelor şi scăderea rezistenţei părului sau micşorarea pufului. Ea apare datorită unei îngrijiri şi alimentări necorespunzătoare. Aceste exemplare nu sunt folosite pentru reproducere;
- păr lipit datorită murdăririi de secreţii, fecale sau urină. Acesta apare datorită îngrijirii necorespunzătoare sau a condiţiilor necorespunzătoare de igienizare a cuştii;
SCHIMBĂRILE ( MUTAŢILE ) DE CULOARE ALE BLANII CHINCHILEI
Piaţa blănurilor este într-o continuă transformare. Se caută şi se cer blănuri cu o coloristică cât mai variată, de o calitate foarte bună şi călduroase. Mergând în întâmpinarea pieţii crescătorii de chinchila au obţinut prin încrucişări mutaţii de culoare din care cele mai importante sunt
- culoarea albă
- culoarea neagră
- culoarea bej
- culoarea safir
- culoarea pastel
- culoarea voalat
Culoarea standard a chinchilei este aceea a animalului sălbatic, aflat în libertate, în Anzii Cordilieri în America de Sud. Ea este gri-albăstrui pe spate şi albă pe abdomen. Culoarea gri este dată de trei zone colorate diferit un vârf întunecat, o zonă intermediară de culoare deschisă şi o zonă inferioară întunecată. Mutaţia reprezintăo transformare bruscă în ereditatea unui animal dintr-o anumităspecie. Mutaţiile sunt foarte rare. În literatura de specialitate se spune că o mutaţie apare la un milion de naşteri. Ele pot apărea atât prin modificarea în sens pozitiv a microclimatului dar şi prin accidente sau fenomene negative ( radiaţiile ). Datorită acestor cauze numărul animalelor cu mutaţii de culoare este foarte restrâns, iar preţurile lor sunt de-a dreptul exorbitante. Pe lângă mutaţiile accidentale oamenii de ştiinţă au încercat genetic crearea unor astfel de animale. De exemplu albul dominant ( Wilson White ) a apărut în anul 1950 într-o crescătorie din California. Blana acestei specii este albă iar urechile sunt gri. Este o blană foarte căutată fiind o blană mutantă. Ea prezintă
dezavantajul că datorită culorii albe poate fi uşor confundată cu alte blănuri ceea ce deranjează în special cumpărătorul. O altămutaţie o reprezintă culoarea negru care a apărut în crescătoria lui Robert Gunning, ea poartă numele de Gunning Black. Spre deosebire de alte mutaţii accidentale ea a fost în parte creată. Blana are culoare neagră, o densitate mare şi luciu deosebit. Dezavantajul acestei mutaţii îl reprezintă agresivitatea mai mare a chinchilei negre şi prolificitatea scăzută. Femelele nasc un pui cel mult doi. O altă mutaţie o reprezintă negru de cărbune care a apărut în S.U.A. şi apoi s-a răspândit în întreaga Europă. Animalele din această mutaţie au culoarea pornind de la un negru intens pânăla un maro deschis sau gri. Dominantele bej, safir sau voalat. Sunt mutaţii recente apărute tot S.U.A., care nu s-au răspândit foarte mult în Europa şi deşi foarte valoroase prezintă o mai micăimportanţă în lucrarea noastră. ADAPOSTURILE CHINCHILEI Adăpostul pentru chinchile este modest la fel ca şi chinchila, care este un animal foarte puţin pretenţios, în funcţie de temperatura mediului înconjurător. Chinchilele au fost crescute în voliere acoperite cu plasă de sârmă. Chinchilele erau în cuşti plasate direct pe sol. Dacă temperatura este ridicată putem folosi cu succes şopronul. În zonele cu temperatură mai scăzutăadăposturile de chinchile sunt construite din cărămidă, beton subţire sau chiar din scândură. Practic se poate folosi ce aveţi la îndemână deoarece chinchilele pot să trăiască la temperaturi de la –20 grade C la +25 grade C, condiţia care se impune este ca adăpostul să fie curat, uscat şi închis ( lipsit de curenţi puternici ). În ultimul timp s-a observat că chinchilele preferă mai bine frigul decât căldura. La temperaturi mai mari de 25 grade C au probleme cu respiraţia, iar peste 30 grade C pot chiar muri. În mod normal în adăposturile de chinchila trebuie să fie o temperaturăcuprinsă între 13-18 grade C. O temperatură mai ridicată trebuie menţinută ( aproape de 18 grade C ) la fătare şi în primele săptămâni după aceasta deoarece puii sunt mai sensibili. La temperaturi de sub 12 grade C puii sunt puşi în pericol, iar masculilor le scade virilitatea. În cazul sacrificării chinchilele se ţin la temperaturi mai scăzute 3-8 grade C. Umiditatea relativa este în
jur de 70%. Ceea ce este foarte important din punct de vedere la creşterea chinchilei este că creşterea nu trebuie făcută într-o clădire nouă special amenajată decât daca nu avem absolut nimic la îndemână. Prin folosirea şoproanelor, magaziilor, volierelor se reduce mult investiţia iniţială. Acoperişul acestora poate fi făcut din plăci ondulate de tabla, azbociment sau hârtie gudronată. Pentru menţinerea unei temperaturi ideale este necesar introducerea unei încălziri centrale în adăpostul de chinchile dar care va fi folosită doar pentru corectarea temperaturii. Oscilaţiile bruşte de temperatură fac rău animalului, de aceea creşterea sau scăderea temperaturii trebuie făcută lent. Chiar dacă ieşim pentru puţin de timp din domeniul temperaturilor ideale. În cazul în care umiditatea este mai mare se observă scăderea apetitului animalelor, precum şi apariţia primelor boli. De asemenea nutreţurile mucegăiesc şi există pericolul apariţiei ciupercilor. Important. Principala regulă de microclimat care trebuie respectată este lipsa curenţilor de aer. Chinchila este foarte sensibilă la cel mai mic curent de aer. Pentru a preveni îmbolnăvirea luaţi măsuri în acest sens. Deşi chinchilele pot trăi în adăposturi diferite, totuşi un adăpost iluminat natural este de preferat. Un alt factor important în creşterea chinchilei este, pe cât posibil, lipsa zgomotului. Adăpostul va trebui construit într-un loc izolat, liniştit şi retras. Pe interior adăposturile se finisează în scopul menţinerii curăţeniei. Pereţii, plafonul, pardoseala trebuie să fie netede fără găuri, fără crăpături astfel încât să nu intre praful, mizeria şi curenţii de aer. Pe o pardoseală din beton va trebui să punem un linoleum pentru a atenua zgomotul paşilor. Adăposturile pentru chinchile nu trebuie să fie mari deoarece chinchilele trăiesc în cuşti de dimensiuni mici pe care foarte uşor le putem supraetaja cu ajutorul unor stelaje sau rafturi. Nu putem spune care este numărul optim de animale crescute pe mp deoarece condiţiile diferă mult de la un tip de adăpost la altul. Important este să menţinem condiţiile minime de microclimat scrise mai sus, să existe alei de circulaţie ( spaţii ) între cuşti astfel încât îngrijitorul să poate observa animalele. CUSTILE
Sunt confecţionate din plasă de sârmă cu diametrul între 1 – 1,5 mm. Se recomandă ca plasa pardoselii să aibă ochiurile 13x25 mm, pentru pereţi 19x19 mm, pentru reproducători 25x25 mm, pentru tineret şi animale destinate sacrificării. În crescătorii se folosesc două tipuri de cuşti
- pentru tineret şi animale destinate sacrificării
- pentru reproducători
Cuştile au câte un sertar de zinc care poate fi situat ori în cuşcă, ori sub aceasta. În primul caz se pune talaş care ţine cald chinchilei şi care absoarbe urina. Dezavantajul acestui mod de creştere îl constituie manopera în plus la curăţarea cuştilor. Sertarul pus sub plasa de sârmă permite o mai bună îndepărtare a dejecţiilor, a murdăriilor însă chinchila stă mai puţin confortabil şi îi este mai frig. În plus în momentul în care tragem sertarul producem zgomot lucru care deranjează chinchila. Pe peretele sin faţă a fiecărei cuşti există o uşă, un mic jgheab pentru administrarea furajelor concentrate, un jgheab pentru administrarea furajelor fibroase şi o sticlă pusă cu gura în jos, prevăzută cu suzetă pentru adăpare. Chinchilelor le place foarte mult să se tăvălească în nisip, acest lucru nu este numai o plăcere dar şi o necesitate pentru ca blana acestora să rămână curată şi cu un aspect frumos. ,,Baia de nisip,, se face într-o lădiţă mobilă fixată pe perete care se află în interiorul cuştii mari. Din când în când ea se scoate şi se înlocuieşte nisipul. Datorită acestei plăceri în crescătoriile mari se ridică praf iar acest lucru impune curăţirea lui cu un aspirator silenţios. De asemenea presupune o aerisire corectă. Nisipul nu trebuie săconţină cuarţ care are o granulaţie mare şi care zgârie blana
chinchilelor. Refuzul de a face baie în nisip este foarte grav deoarece înseamnă ca chinchilele sunt bolnave. Cuştile pentru tineret şi animalele pentru sacrificare au dimensiuni standardizate de 40x40x40 cm. Bineînţeles că aceste dimensiuni nu sunt absolut obligatorii, totuşi insistăm în respectarea lor. Deşi unii specialişti sunt împotriva suprapunerii cuştilor, aducând ca argument faptul că animalele trebuie mereu observate atent, iar în cazul suprapunerii pentru acest lucru trebuie folosite scări, care complică munca îngrijitorilor. Noi va recomandăm, totuşi suprapunerea pe 4-5 nivele ajungându-se astfel să se crească un număr mare de chinchile ( aproximativ 80 – 90 ) pe o suprafaţă de aproximativ 10 mp. Vă reamintim faptul că creşterea chinchilei poate fi o afacere de apartament. Chinchila fiind singurul animal crescut pentru blană care nu degajă. Într-o cameră obişnuită de bloc 12 – 15 mp, amenajată optim se pot creşte aproximativ 100 de exemplare de chinchila, ceea ce ar putea aduce un profit substanţial ţinând cont că investiţiile sunt foarte mici ( o cuşcăpoate costa în jur de 8 dolari, hrana după cum se va vedea este formată din fân şi nutreţuri, deci foarte ieftină, iar camera de apartament constituie climatul perfect pentru creşterea chinchilei. Există multe cazuri în ţară de persoane care au închiriat ( cumpărat ) apartamente cu 4 camere şi au făcut în ele o crescătorii uriaşă de chinchile. Preţul unui exemplar este între 30 – 100 de euro, în funcţie de calitatea blănii, iar numărul chinchilelor crescute într-o cameră aproximativ 100, vă lăsăm pe dumneavoastră să faceţi un mic calcul despre profitul câştigat de pe urma acestei afaceri. Nu trebuie să uitaţi însă şi de greutăţile acestei afaceri, de faptul căavem nevoie de 1-2 îngrijitori, de atenţia sporită pe care trebuie săo acordăm în momentul cumpărării animalelor ( exemplarele trebuie să fie cât mai valoroase ), de preţul acestora, de faptul cănumai exemplarele cu o bonitate mare se pot vinde la un preţ bun şi de boli ale chinchilelor etc. Cuştile pentru reproducători sunt construite din mai multe compartimente care se intersectează într-un culoar aşezat în mijlocul cuştii. Dimensiunile acestora variază în funcţie de numărul de compartimente. Vă putem recomanda următoarele dimensiuni 80 – 140 x80x40. Culoarul comunică cu compartimentele în care sunt femelele prin orificii astfel încât masculul să poată trece de la una la alta. Femelele în mod normal nu-şi pot părăsi locul. Acest
lucru se realizează prin mai multe metode, cea mai importantăfiind fixarea pe gâtul femelei a unui obiect ( colier ) care să fie mai mare decât gaura de ieşire. După împerechere compartimentul femelelor se izolează. CONSTRUIREA FERMELOR DE CHINCHILA DE MARI DIMENSIUNI ( CRESCĂTORIE INTENSIVĂ ) În cazul în care dorim să crem o crescătorie mare sau foarte mare în care numărul exemplarelor să depăşească ordinul miilor trebuie să folosim o hală de dimensiuni mult mai mari. Construirea acestei crescătorii ţine cont de toate regulile şi cerinţele impuse la micile crescătorii, doar că datorită numărului foarte mare de exemplare crescute dimensiunile sunt altele. CULOARELE DE CIRCULATIE Culoarul reprezintă spaţiul dintre două rânduri de cuşti. În legătură cu acesta există o dilemă deoarece unii crescători îl consideră spaţiul pierdut şi fac acest culoar cât mai mic, iar alţii îl consideră absolut necesar iar lăţimea acestuia este mai mare de 1,5 m. În cazul în care veţi crea o crescătorie de amploare vărecomandăm să păstraţi dimensiunea de 1,3 – 1,5 pentru culoarul de acces deoarece există numeroase operaţii pe care trebuie să le facăîngrijitorul legate de creşterea şi hrana animalelor, curăţenie, supraveghere etc. care necesită spaţiu. ANEXELE CRESCATORIEI DE CHINCHILA Anexele sunt
- depozit de furaje
- cameră de sacrificare
- spaţiu de prelucrare a blăniţei
- spaţiu de uscare
- locuinţe, birouri
- izolator
Suprafeţele recomandate pentru anexe sunt
- cameră de sacrificare 8 – 12 mp
- cameră de jupuire 15 mp
- camera de sortare 15 mp
- camera de uscare 20 – 22 mp
- depozitul pentru păstrarea blăniţelor 20 mp
Mai jos vom prezenta o listă cu instalaţii, instrumentar şi dispozitive care sunt necesare pentru o mare crescătorie de chinchile.
1 camera tampon cuprinde
- aerotermă sau alt dispozitiv pentru încălzirea aerului
- tablou de comandă electric
- cântar
- dulap şi masă
2 camera pentru însămânţări artificiale
- masă faianţată
- truse de însămânţări artificiale
- sterilizator electric
- frigider
- apă caldă, apă rece
- prize cu împământare
- ventilaţie mecanică
3 cameră de bonitate a chinchilelor
- masă faianţată de culoare alb mat, sau albăstrui deschis
- scaune metalice rotative
- furtun pentru apă caldă şi rece
- iluminare foarte bună prin plafon şi pereţii laterali
4 cameră de sacrificare
- apă caldă şi rece
- pardoseală betonată
- cârlige pentru suspendarea animalelor
- furtun de spălat pe jos
5 camera de jupuire
- cârlige pentru suspendarea animalelor
- mese pentru jupuit
- tăvi pentru uscare
- pardoseală betonată
- apă caldă şi rece
- ventilaţie mecanică
- iluminare naturală prin plafon şi pereţi
În cazul în care afacerea constă numai în vânzarea chinchilelor toate anexele referitoare la jupuire, sacrificare şi pregătirea blăniţelor nu mai au nici un rost.
HRĂNIREA CHINCHILEI Chinchila este un animal erbivor care are un aparat digestiv mare. Ea are douăzeci de dinţi care cresc tot timpul vieţii. În condiţii normale de sănătate creşterea şi uzura dinţilor este aproape egală. De aici rezultând ideea că dinţi rămân de aceeaşi mărime. Incisivii de culoare gălbuie trebuie deosebiţi de cei de culoare albă care au o lipsă mare de calciu şi pot fi întâlniţi la femele în perioada lactaţiei sau în cazul unei hrăniri greşite. În ideea tocirii incisivilor chinchilelor li se administrează lemn de diferite esenţe cel mai bun fiind lemnul de salcâm cu coajă. În cazul în care nu au materiale de ros dinţii chinchilelor capătămodificări şi se rup, ceea ce va afecta hrănirea acestora şi va avea o influenţă directă asupra creşterii, dezvoltării şi calităţii blănii. Hrana principală a chinchilelor este formată din fân şi concentrate. Fânul asigură celuloza şi menţine echilibrul intestinal. El trebuie săaibă anumite proprietăţi
- să fie recoltat în zile fără precipitaţii
- uscat la umbră pentru a-şi păstra culoarea verde
- miros plăcut
- fără plante toxice
Foarte important este ca fânul să fie ţinut în locuri special amenajate acoperite cu o aerisire bună, să fie întors din când în când cu furca, pentru a nu prinde miros sau a mucegăi. De asemenea locul în care se păstrează trebuie să fie ferit de praf. Terenurile de pe care se recoltează trebuie să fie îngrăşate numai natural fără insecticide sau îngrăşăminte chimice.
Se foloseşte fânul de lucernă sau trifoi. Fânul serveşte ca o completare a raţiei de mâncare şi are rol de umplutură. El nu trebuie să aibă o culoare negricioasă deoarece înseamnă un început de fermentare care poate produce boli digestive la chinchile. Un fân aparte îl constituie fânul de graminee care îşi păstrează mai mult timp calităţile pozitive şi care fermentează sau mucegăieşte foarte greu. În alimentaţie trebuie să ţinem seama că chinchilele mănâncă cu plăcere vreji de fasole sau de mazăre. În fiecare dimineaţa îngrijitorul trebuie să introducă în jgheabul de pe peretele din faţă a cuştii o mână de fân. El este ronţăit de animal cu pauze fiind la discreţie. Chinchila are obiceiul de a risipi fânul, de a-l da pe jos şi astfel foarte mult din fân se pierde. A doua zi dacă mai găsim fân în jgheab nu-l vom înlocui îl vom lăsa tot pe cel vechi încercând să facem economie. Fânul căzut pe jos se mătură şi se aruncă. El nu va mai fi folosit la hrana animalelor. Concentratele sunt consumate de chinchila sub formă de boabe. Acestea sunt ovăzul, orzul, porumbul, grâul. Cantitatea de concentrat variază de la 15 grame la 30 de grame în funcţie de stadiul în care se află, astfel femela gestantă şi puii mănâncă mai mult. Foarte importantăeste distribuţia zilnică a acestei cantităţi pentru fiecare chinchilă, chiar dacă necesită un volum mai mare de muncă prin administrarea zilnică se poate urmări şi supraveghea starea de sănătate a animalului. Dacă nu dorim să facem acest lucru zilnic atunci putem pune cantităţi mai mari pentru aproximativ 10 zile situaţie în care controlul şi supravegherea animalului este diminuată. În ultimul timp în locul furajelor brute se folosesc granule. Nutreţurile granulate se prepară după anumite reţete. Acestea se distribuie chinchilelor la discreţie astfel încât ele să mănânce cât au nevoie. Diametrul granulelor poate fi de 2 – 3 mm, 5 – 6 mm sau chiar de 12 mm. Ca şi în cazul celorlalte ( fân şi concentrate ) cel mai mult mănâncă femelele în perioada de alăptare cât şi puii în perioada de creştere. Diametrele granulelor sunt diferite deoarece există avantaje şi dezavantaje. La diametre mici există o risipăfoarte mare deoarece este chinchila este jucăuşă, se mişcă mult şi multe dintre ele ajung pe jos. La diametru mare se poate produce fenomenul de fermentare deoarece la mijloc ele pot fi umede şi riscăm să producem boli digestie chinchilelor. Trebuie să luăm măsuri precise şi corecte în menţinerea sacilor de granule în condiţii de aerisire, umiditate scăzută pentru a evita mucegăirea.
De dorit este ca perioada în care granulele sunt depozitate în saci să fie cât mai scurtă. VITAMINE ŞI MINERALE NECESARE CREŞTERII CHINCHILELOR Pentru creşterea şi dezvoltarea animalului este necesară o alimentaţie completă, bogată în principii nutritive, precum şi în vitamine şi substanţe minerale. Astfel existenţa grăsimilor în hrană trebuie să fie de 2 – 3%, deoarece folosirea lor în hrană are o influenţă benefică asupra blănii. Lipsa lipidelor duce la apariţia unor pete galbene pe corp. Din alimentaţia chinchilelor nu trebuie să lipsească hrana bogată în conţinut celulozic, acesta având efect benefic atât asupra sistemului digestiv cât şi asupra cantităţii de energie pe care o dezvoltă. S-a constatat că cantitatea de celuloză necesară diferă în funcţie de starea de maturitate a animalului. Dacă puii au nevoie de o cantitate de până la 5% din hrană, această cantitate creşte de 4 ori, pentru exemplarele adulte. Proteinele au rol de echilibrare energetică atât la oameni cât şi la animale. Dezechilibrul proteic poate avea consecinţe negative asupra metabolismului putând da naştere la diverse boli. De aceea este foarte important ca în hrana chinchilelor să se găsească un aport proteic important. Literatura de specialitate nu prezintă date specifice chinchilelor, însă este clar că lipsa proteinelor are acelaşi efect ca la toate animalele crescute pentru blană. Ele trebuie să fie prezente în raţiile de mâncare în proporţie de 15 – 16% pentru adulţi şi în cantitate mai mare pentru pui şi femele ce alăptează. Datorită condiţiilor de creştere în captivitate şi folosirii aceluiaşi tip de mâncare, chinchilele din ferme spre deosebire de cele din habitat natural, trebuie să aibă în alimentaţie un aport mai mare de vitamine ce au rol hotărâtor în dezvoltarea ulterioară, precum şi în valoarea blănurilor comercializate. Vă prezentăm mai jos vitaminele esenţiale din hrana animalului şi influenţa lor asupra valorificării. Vitamina A are un rol deosebit în creşterea oaselor şi menţine imunitatea corpului având un rol direct în profilaxia diferitelor boli. Complexul de vitamine B, format în special din vitamina B1 şi hipovitamina B2, are efecte deosebite asupra sistemului nervos şi pentru reglarea metabolismului. Vitamina B1 poate fi luată pe cale
naturală din boabele de cereale, fânuri de leguminoase. Lipsa ei duce boli deosebit de grave cum ar fi paralizia, pierderea echilibrului. În mod obişnuit organismul animal îşi asigură mineralele din hrană şi apă în condiţiile în care aceasta este echilibrată şi conţine toate elementele necesare. În anumite cazuri se simte necesitatea suplimentării lor mai ales pentru calciu şi fosfor. Calciul dezvoltăoasele, îndeosebi dinţii care sunt absolut necesari rozătoarelor pentru masticarea hranei. Carenţa de calciu poate fi pusă pe seama unei alimentaţii greşite, sărace şi a lipsei vitaminei D. Un consum mai mare de calciu are loc la femelele aflate în perioada de lactaţie. Sursele de calciu sunt:
- frunzele;
- legumele;
- laptele; ADĂPAREA Alături de o alimentaţie corectă şi bogată indivizii trebuie săconsume apă. Lipsa acesteia sau un consum insuficient face ca animalul să se deshidrateze şi să moară. Necesarul de apă pentru un exemplar este de 80 ml pe zi, acesta datorându-se faptului căchinchila consumă hrană uscată sau nutreţuri concentrate. Pentru adăparea chinchilei se foloseşte apa care îndeplineşte condiţiile apei potabile. Astfel aceasta trebuie să fie fără culoare, fără gust, miros, lipsită de microorganisme sau germeni patogeni şi să aibătemperatura de 15o C. Se poate folosi pentru adăpat apa de robinet lipsită de clor sau săruri de fier, sau apa din puţuri sau fântâni. Aceasta din următrebuie analizată din timp în timp pentru ca nu cumva în ea săpătrundă corpuri străine sau eventual germeni patogeni care ar putea pune în pericol sănătatea şi viaţa chinchilei. Aceasta se adapă prin folosirea sticlelor tip biberon corect spălate şi dezinfectate aşezate cu gâtul în jos în cuşcă şi ancorate de pereţii cuştii sau prin folosirea de jgheaburi de adăpare asemănătoare celor pentru hrană. IMPORTANT! Nu recomandăm cel de-al doilea mod de adăpare, deoarece accidental această apă se poate infecta.
Un sistem modern de adăpare al chinchilelor constă în folosirea unui rezervor legat la o sursă de alimentare. Acest sistem implicăanimalul în deschiderea unei supape pentru alimentarea cu apă. IMPORTANT! Se ştie că la o scădere a conţinutului de apă din organism sub 20%, animalul moare, el trebuie supravegheat atent de îngrijitor pentru ca el să înveţe să se adape singur. Se limiteazăimplicarea efectivă a îngrijitorului în proces dar rolul lui de supraveghere creşte foarte mult. Îngrijitorul trebuie să dea dovadăde interes şi conştiinciozitate, ba chiar să noteze corect în fişa animalului când s-a adăpat acesta. Dacă el refuză să deschidăsistemul de alimentare se trece pe sistemul clasic înainte ca firul de păr să se usuce şi să capete un aspect nedorit. ÎNMULŢIREA CHINCHILELOR Înmulţirea chinchilelor este un factor deosebit de important pentru obţinerea de exemplare viguroase cu blană de o înaltăcalitate. Chinchila femelă posedă un aparat de reproducţie, format din:
- organele esenţiale;
- căile genitale;
- vulva;
Chinchila posedă trei perechi de mamele, plasate în zona abdominală şi pectorală. Chinchila mascul are aparatul de reproducţie, format din:
- testicule;
- căi genitale;
- organ copulator;
- glande anexe;
Chinchilele sunt gata de reproducere, când ajung la 7 – 9 luni, ele manifestând călduri tot timpul anului, dar cea mai propice perioadă este între lunile decembrie şi februarie. Femela în călduri stă în poziţie de împerechere, devine agitată, expulzează un dop de secreţii care în contact cu aerul se întăreşte. Pentru femele prima montă are loc la 10 luni, iar pentru masculi la 12 luni. Deoarece chinchila este un animal cu durată de viaţămare, ea poate da naştere puilor până la vârsta de 15 ani.
ATENŢIE! Nu se împerechează femele sub vârsta de 8 luni, cu masculi prea tineri, deoarece dau naştere puilor cu puţine şanse de supravieţuire. Chinchilele în general au un ciclu sexual de 27 – 28 de zile, dar specialiştii au constatat că sunt şi exemplare care au ciclul sexual neregulat. Chinchila este un animal nocturn şi de aceea ea se împerecheazăseara sau noaptea. În cazuri foarte rare chinchila se poate împerechea şi ziua. Împerecherea este urmată de un preludiu, în care masculul se agită, fugăreşte femela şi o hărţuieşte. Actul sexual în sine durează până la un minut iar acesta se poate repeta în timpul nopţii. La sfârşitul actului sexual se formează dopul de montă. După aceasta femela se culcă dar nu înainte de a-şi face toaleta. Dacă după perioadă de o lună, vaginul chinchilei rămâne închis, se poate spune că aceasta este gestantă. Monta chinchilelor se poate realiza în mai multe feluri şi anume:
- monta în perechi;
- monta consecutiv depistării căldurilor;
- monta prin rotaţie,
- monta în colonie;
În primul caz, partenerii pentru montă se introduc într-o cuşcă, pentru a se obişnui şi a convieţui împreună. La această metodă trebuie să folosim un număr egal de exemplare femelă – masculi. De regulă se folosesc pentru aceasta femele liniştite, adică mai bătrâne cu masculi tineri, dar femele nu trebuie să fie mai mari de 7 – 8 ani, deoarece peste această vârstă fecunditatea scade. În cazul perechilor formate din masculi mai în vârstă şi femele tinere, acestea pot deveni agresive şi pot sări la bătaie. Pentru a preveni aceste incidente, ce ar afecta calitatea blănii, se amplasează în cuşcă o lădiţă mai mică de refugiu în care femelele se pot linişti şi chiar adormi iar monta se poate realiza în linişte. Literatura de specialitate semnalează cazuri în care masculii tineri pot omorî femelele dacă acestea se opun dorinţei lor de a le monta. Ei sunt imediat sacrificaţi, deoarece transmiterea geneticăa caracteristicilor lui, nu ar fi benefică pentru crescătorul de chinchile. Masculii se pot folosi pentru reproducţie până la vârsta de 20 de ani, dar ţinerea unui astfel de exemplar până la o asemenea vârstă,
nu are efecte pozitive din punct de vedere economic, cu toate căaceşti masculi au foarte bine dezvoltate instinctele paterne şi manifestă şi o grijă specială pentru paternă. Metoda de montă în perechi foloseşte un număr mare de masculi şi nu întotdeauna se aleg cei mai buni. Metoda de montă în perechi este la ora actuală depăşită, deoarece dacă animalele pentru montă nu sunt valoroase, nu se obţin pui cu rezultate bune. De asemenea, crescătorul trebuie să posede un număr mare de masculi, ceea ce face ca metoda să fie ineficientă şi scumpă. Metoda de montă consecutivă depistării căldurilor, este o metodă superioară, care creşte fecunditatea. În realizarea acesteia intervine crescătorul care trebuie să urmărească de câte ori femela este în călduri. Când observă aceasta el introduce masculul în cuşca femelei pentru montă. Masculul este plasat într-un culoar dispus în faţa cuştilor femelelor. Acesta stă câteva zile în cuşca femelei în călduri, după care este scos şi introdus în cuşca altei femele. Se poate întâmpla ca îngrijitorul să nu observe o femelă în călduri şi săse rateze o montă. Monta în rotaţie este o montă cu rezultate slabe la care s-a renunţat şi care nu prezintă importanţă din punct de vedere economic. Explicaţia acestui fapt rezultă din faptul că monta constăîn repartizarea unui mascul unui număr de cinci femele aflate în aceeaşi cuşcă. Pe lângă faptul că acestea se pot lua la bătaie, lucru ce are implicaţii negative asupra blănii, nu toate femelele intră în călduri în acelaşi timp. Deci se poate trage concluzia că de fapt masculul montează o singură femelă din cele cinci. În cazul montei în colonie, trebuie folosită o cuşcă cu până la 10 compartimente unite între ele printr-un culoar. În fiecare compartiment se plasează câte o femelă, iar masculul le poate monta pe rând odată cu intrarea acestora în călduri. După ce femela a rămas gestantă, crescătorul o înlocuieşte cu altă femelă, gata de montă. Metoda are o eficienţă foarte ridicată, din punct de vedere economic, deoarece se foloseşte un singur mascul la un număr mare de femele, iar intervenţia omului în selecţionarea femelelor în călduri, este înlăturată deoarece masculul alege din cele 10 femele pe cea care trebuie montată. Masculul este introdus în cuşcă cu câteva zile înaintea femelelor, pentru a se obişnui cu mediul. De asemenea se foloseşte un mascul bine selecţionat, cu
caracteristici bine puse în evidenţă, pentru ca puii ce se nasc săposede caracteristici bune, iar blana lor să fie valoroasă. Masculul trebuie să fie de aceeaşi vârstă cu femela, dar să nu fie înrudită cu aceasta, dar trebuie să posede calităţi net superioare acesteia. În cele mai multe crescătorii de chinchile această metodă este folosită deoarece implică spaţiu mic, costuri puţine putându-se obţine exemplare de o înaltă calitate. În literatura de specialitate este prezentată însămânţarea artificială ca metodă de reproducere a chinchilelor. Aceasta constăîn:
- recoltarea spermei de la masculi, ce se poate face manual sau electric;
- însămânţarea;
Metoda are destule dezavantaje, deoarece sperma recoltatăpoate fi impurificată cu urină, iar exemplarele atât femele cât şi masculi pot avea tulburări de comportament. Masculii folosiţi sunt mai întâi testaţi prin metodele clasice pentru a fi siguri că ei sunt buni de montă şi nu sterili. Femelelor li se produc călduri artificial dar nu este obligatoriu după însămânţare să rămână gestante. Masculii cărora li se recoltează spermă prin procedeul electric, care elimină impurificarea spermei cu urină, sunt aşezaţi cu penisul într-un dispozitiv, iar în anus li se introduce un stimul sub forma unui electrod legat la un curent de intensitate redusă. Rezultatul operaţiei, se diluează şi se introduce în frigider pentru conservare până la 12 zile. Când femela este gata de însămânţare sperma este adusă la temperatura corpului mamiferului. Femela de chinchila este însămânţată a doua zi dupăfătare. Blana chinchilelor obţinute prin această metodă este superioarădin punct de vedere valoric, iar blana reproducătorilor nu este afectată, deoarece numai există încăierări ca în timpul montei clasice. GESTAŢIA ŞI FĂTAREA Chinchilele gestante se pun în evidenţă prin creşterea în greutate în timp, modificarea abdomenului şi a glandelor mamare. Femelele gestante de chinchila consumă cantităţi mari de hranăşi de apă. Dacă nu au fost supuse la bătăi, sau muşcături din partea
masculului în timpul montei, ele devin liniştite şi se odihnesc foarte mult. Dacă din contră au avut parte de rele tratamente din partea masculului în timpul montei, chinchilele pot pierde puii. După montă, când femela a rămas gestantă şi formarea
embrionului trec 4 zile, timp în care femela se odihneşte.
Femela bine hrănită şi îngrijită, ia în greutate cu câte 50 grame
în fiecare lună. Ea se alimentează cu deosebire seara, de aceea măsurătorile de greutate aplicate chinchilelor pentru a vedea cât au crescut în perioada de gestaţie se aplică înainte de a li se da de mâncare.
Existenţa puilor poate fi pusă în evidenţă, pe lângă creşterea în
greutate şi de operaţia de palpare a abdomenului, aplicată
animalului.
Spre sfârşitul perioadei de gestaţie nu se mai cântăreşte
chinchila nici nu se mai palpează.
Starea de gestaţie se manifestă şi după mărimea şi forma
glandelor mamare. Se ştie că chinchila posedă trei perechi de glande, dar pe cele amplasate în zona membrelor posterioare puii nu le folosesc. La femelele gestante mamelele secretă lapte slab, la două luni după fecundare. Gestaţia durează aproximativ 111 zile, după care femela poate da naştere până la 4 pui. Fătarea are loc de regulă dimineaţa iar perioada de fătare poate
dura câteva ore în cazul în care femela naşte mai mult de un pui. În
momentul fătării, puii sunt acoperiţi cu nişte învelitori pe care
femela le rupe cu dinţii, la fel cum procedează şi cu cordonul
ombilical. În momentul fătării pot apărea şi situaţii limită, şi anume:
- femela îşi mănâncă puii, odată cu placenta. Dacă acest lucru se repetă la mai multe generaţii de pui, femela se sacrifică;
- puii sunt prea mari. Se extrag din corpul mamei după apariţia
capului, dar ei sunt sacrificaţi, deoarece se salvează numai mama;
- puii sunt morţi, ceea ce duce şi la decesul mamei;
- puii nu sunt aşezaţi corect în corpul mamei. Se intervine prin
repoziţionarea puiului, prin aşezarea femelei în poziţia
şezând;
- femela este prea obosită, caz în care femela este injectată cu oxitocină, pentru reluarea contracţiilor;
CONTINUAREA:
VĂ DORIM SUCCES ÎN AFACEREA DUMNEAVOASTRĂ!!!
IMPORTANT: ACEASTA DOCUMENTATIE ARE CARACTER INFORMATIV. EA NU POATE FI
FOLOSITA DREPT TEHNOLOGIE DE CRESTERE SAU DE EXECUTIE A FERMEI.
8.3KB
_______________________________________
Afaceri, Idei de Afaceri, Planuri de Afaceri, Stiri despre afaceri, Solutii pentru webmasteri
|
|
